Nu mai am asteptari

Primul gand cu care m-am trezit de dimineata a fost sa ma felicit ca nu ti-am scris aseara, ce bine ca-ti pot scrie aici…astazi nu am mai avut curaj nici sa te sun, nici sa ma gandesc macar ce-ar fi daca as face-o. Mai bine asa, ce rost sa-ti spun ca inca nu ai parasit inima mea, ce rost sa te incarc cu ceva ce stiu ca nu ai aprecia asa cum apreciezi durerea prin care treci, poate ca ai nevoie sa te calesti, poate nu ai suferit indeajuns, sau poate pur si simplu nu ma vrei. Si atunci eu de ce simt altfel? Sa fiu atat de indragostita incat sa ma insel asa de tare?
Astazi am fost in parc, miroase a noapte de vara, a vise, a speranta…..a iluzii, iluzia ca poate intr-o zi va fi altfel. Ce usurata ma simt ca nu stiu cand va fi acea zi, astfel nu o astept cu teama ca n-are sa mai vina, ci doar astept, ma-ngrop in munca, ma pregatesc pentru cand voi fi mare, imi aman mereu momentul potrivit pentru un copil pentru ca spun eu”sunt inca prea mica” desi biologic nu mai sunt asa fertila ca la 26 de ani…dar sunt fericita, paradoxal. Cred ca putem fi fericiti in momentul in care nu mai avem asteptari de la nimeni si nimic. Nu te astept in mod deosebit, nu astept sa faci nimic. Ma multumesc sa ma gandesc ca poate ne vom intalni intamplator undeva pe malul marii, candva intr-o seara cand mie imi va zbura palaria in apa si tu ai sa mi-o salvezi de la innec. Nu ma astept sa se intample asa doar mi-ar placea….sper doar sa nu fim prea batrani…