Melancolica

M-am trezit romantica si melancolica si m-am uitat la pozele noastre. As vrea sa dau timpul inapoi, sa fie din nou “azi”, sa fiu frumoasa pentru tine, sa miros a vise si sa-mi fie teama ca s-ar putea sa nu ma placi. Mi-e dor de inceputuri si cel mai dor mi-e de inceputul nostru. Nu ma placeai si nu te placeam, sau cel putin asa credeam amandoi. Sau poate, doar eu…

Am dansat si nici macar nu-mi amintesc pe ce melodie, imi amintesc doar mainile tale in jurul meu, mirosul tau si dorinta mea de a opri totul in loc. Stiu ca ma doreai, inca de atunci, la fel de mult pe cat te doream si eu. Eu inca te mai vreau, si tu…la fel.

Tine-ma de mana, apropie-ma de tine, usor, parca deruntandu-ma, fara sa-mi dau seama…Ia-ma in brate si mangaie-ma pe par, mai spune-mi ca sunt femeia copil si ca ma vrei…si mai spune-mi ca stii ca si eu vreau. Prinde-mi capul in maini si priveste-ma, apoi aseaza-ti buzele firbinti peste ale mele si saruta-ma, inocent, pasional si fara greseala. Nu te opri, stii sa o faci atat de bine…
Trezeste-ma…e dimineata, cearta-ma ca nu iti fac micul dejun si spune-mi ca sunt o femeie rea.

Mi-e dor

Mi-e dor….atat de dor, de mine. M-e dor sa rad sau sa plang, sa tip sau sa ma cert. Mi-e dor sa vin sau sa plec, sa ma trezesc sau sa adorm. Mi-e dor….sa alerg dimineata prin iarba uda si sa ma intind sub cerul liber, si sa-mi pun dorinte prostesti in timp ce privesc crengile copacilor. Mi-e dor sa ploua si sa alerg ca sa mi se ude hainele, si sa nu ma grabesc. M-e dor sa intru prin zapada mare si sa stric, cu manusile, zapada depusa pe masini.

Mi-e dor sa beau cafea cu menta si sa fumez dimineata, cand miroase a primavara. Mi-e dor sa privesc marea si sa nu aud decat vocea valurilor care vorbesc despre iubiri, demult apuse.  Mi-e dor sa ma plimb in parc si sa miroasa a nopti de vara, sa inchid ochii si sa ma dau in leagan. Mi-e dor sa aud susurul apei, la mine, la tara si sa citesc, in zavoi, sub ciresul batran. Mi-e dor sa stau seara, la poarta si sa vorbesc cu ei, ore in sir, despre nimic.

Mi-e dor sa ma mint ca va fi bine si mi-e dor sa cred ca e adevarat. Mi-e dor sa beau vin rosu din pahare de cristal si sa fumez, afara, in spate, pe terasa, in timp ce povestim, pana dimineata. Mi-e dor sa conduc, insotita doar de muzica mea, spre nicaieri. Mi-e dor sa fac castele de nisip si sa vina apa sa mi le ia. Mi-e dor sa fac oameni de zapada si sa ma plang ca imi este prea frig si ca mi-au inghetat mainile. Mi-e dor sa-mi fie somn si sa adorm fara sa-mi dau seama si mi-e dor sa ma trezesc la miezul zilei. Mi-e atat de dor…

As vrea….dar nu se poate

Intotdeauna am crezut ca nimic nu este intamplator. Si inca mai cred. Te vad peste tot, oricat as fugi. Sunt doar curioasa cat vor tine…semne, nimic mai mult. Coincidente amare care-mi seaca sufletul si mai mult decat era. Am inteles, din nou, ca atunci cand pui stop, abia atunci incepe. Si asta poate pentru ca ma opresc prea tarziu, intotdeauna, desi mie mi se pare ca e prea devreme.

Cine sunt azi? In cine m-am transformat? Mi-e dor de mine, cea de altadata. Unde sunt? Ce ati facut cu mine? Unde m-ati ascuns? Asa o sa fiu mereu? Nu-m place, nu asa am visat eu ca vreau sa fiu. De ce nota mea de plata este atat de lunga? Mai este mult? Nu-mi raspundeti, nu? Pentru ca stiti ca mai este si nu vreti sa-mi luati bucuria. Ma bucur, stiati ca-mi plac surprizele.  Va veni o zi cand nu va mai fi nevoie sa-mi reprim nimic, va fi o stare de fapt, viata mea. Deja traiesc asa, fara sa simt, fara sa vreau, fara sa-mi doresc, doar traiesc si credeam ca am uitat cum este sa te doara. Asta nu, din pacate. As vrea sa uit, sa plec undeva unde sa fac un curs contra durerii, contra mea, contra a tot cea ce simt sau as putea simti.

Cum am putut sa ma insel, cum am putut sa te las sa treci de zidul construit impotriva ta, de ce te-am primit? Pentru ca stiam ca asta ai sa-mi faci? Doar esti la fel ca ceilalti…Ma simt de parca m-as fi intors in timp, acum 3 ani. Oare n-am invatat nimic in timpul asta si acum o iau de la capat? Tu ai fost prima poveste? Si urmeaza, din noi, aceleasi povesti?

Ce faci? Cum esti? As vrea sa te aud, dar nu se poate, as vrea sa te vad dar, nici asta, nu se poate. As vrea sa nu fi existat ziua de ieri, nici cea de alaltaieri, nici saptamana aceasta, nici cea trecuta, nici luna asta, nici anotimpul asta, as vrea sa nu fi fost nimic, dar….nu se poate. Oare este ceva care sa se poata? Poate ca da….ar trebui sa te uit, usor, usor, cu fiecare secunda, minut si ora care trece, in loc sa te uit, in loc sa te sterg complet din mintea mea, in loc de toate astea, mie mi-e dor de tine….

Am sa ma-ntorc…

M-am imbracat in galben si am parul prins. Nu vreau sa o fac dar trebuie. Stiu ca si tu iti doresti asta numai ca esti prea las ca sa mi-o spui. Mi-ai spus-o de atatea ori. E gresit, fundamental gresit si oricum am lua-o, se va termina prost, foarte prost. Daca stim asta de ce sa mergem mai departe? Oricum se va intampla ceea ce credem noi, nu?

Mi-am promis ca nu mai fac asta, ca nu mai scriu povesti alaturi de nimeni, cel putin nu asa. Si am facut-o din nou, m-am lasat atrasa crezand ca poate fi altfel. Aiurea, exista o lege a firii, nimic nu este altfel. Are doar un alt ambalaj, ideea este aceeasi, in final. Incepe sa ma doara, asa cum credeam ca am uitat. Ma trezesc cu gol in interior si te caut!!! Asa ceva nu vreau! Pentru ca nu pot sa suport  sa ma doara din nou. Si amandoi stim ca va durea.

Nu stiu cand am inceput sa simt ceea ce simt, poate ca nici nu conteaza, important este sa daca nu plec acum ma voi indragosti….oricum sunt pe punctul de a o face, daca nu s-a intamplat deja. Nu vreau sa se concretizeze, nu vreau sa fiu sigura ca m-am indragostit, vreau sa ma opresc acum, cat inca doar cred. Vreau sa ma mint. Nu mai vreau nimic, mi-e bine asa, fara nimic. Vreau sa ma intorc la viata mea in care nu traiesc, nu vreau sa mai simt nimic. Am sa-mi reprim tot, asa cum am mai facut-o de atatea ori.

As vrea sa ma intorc, sa ma prefac ca nu inteleg, ca nu stiu nimic, sa nu stiu cum este sa ma abandonez in bratele tale, sa nu stiu cum este sa te stranga cineva atat de tare incat sa-ti doresti sa se dilate timpul, as vrea sa uit totul si foarte repede. Cum am ajuns aici? Si de ce? Poate ca ai dreptate, tu m-ai chemat, pentru asta. Poate ca a meritat. Am sa pastrez de la tine imbratisarile, si mainile tale care-mi plac atat de mult, si discutiile noastre despre nimic, privirea ta, felul in care ma atingi. Banuiesc ca am sa pot, cel putin pentru o vreme.

Va fi ciudat cand ne vom revedea, sper doar sa-mi treaca pana atunci. Vom fi din nou aceeasi straini, ne vom zambi rece sau poate nu, vom vorbi de complezenta si zilele vor incepe sa semene din nou cu cele de inainte. Va fi liniste, atat. Iar tu…cu siguranta va reveni toamna in viata ta, dar va fi o toamna frumoasa si mai putin complicata, o toamna pe care sa o vrei si de care sa te bucuri. M-ai chemat, m-ai vrut dar nu stiai cum sunt. Sunt rece si friguroasa si mi-au cazut toate frunzele, sunt ploioasa si capricioasa si vin cu dureri de cap. Sunt complicata, ti-am mai spus iar pentru jocul  tau, anotimpurile, eu sunt un personaj depasit.  Ma intorc in lumea mea, sperand ca nu-mi va fi dor, si daca -mi va fi, am sa ma cert, ca sa imi treaca sau am sa-mi amintesc ca oricum s-ar fi terminat prost, chiar daca eu nu eram asa convinsa de asta.

Poate….poate nu

Oare te-am uitat? Imi este dor de tine? Dar tie? Niciodata nu ai reusit sa ma convingi de sentimentele tale, pentru simplu fapt ca actiunile te tradau. Esti cu ea, dar nu-mi pasa. E bine asa? Daca nu-mi pasa inseamna ca nu mai simt. Nu? Si atunci, chiar nu te mai vreau? Nu stiu. Dar tu? Tu ma vrei pentru ca te resping si nu suporti. De ce trebuie sa fie asa? Spui ca sunt importanta pentru tine dar mereu vorbesti doar despre ce iti doresti tu…si eu? Iti pasa ce vreau eu?

Poate ca nu te-am inteles niciodata si doar asa am crezut. Poate nu ai stiut sa-mi arati sau poate nu am vrut eu sa vad. Ma surprinzi uneori, ce-i drept. Placut! Dar nu te tine mult.
Nu stiu daca este tarziu sau devreme, stiu ca nu se va schimba nimic. Si mi-e frica sa spun asta pentru ca s-ar putea intampla sa fie asa. Oare am sa incetez sa mai sper vreodata? Oare am sa te uit de tot, intr-o zi? Cat de departe este acea zi? De fiecare data ma intorc la tine, oriunde plec, orice traiesc…ma intorc la tine. Ca si cand ai fi singura constanta din viata mea. Si culmea, tu nu esti deloc constant. Ba, din contra. M-ai surprins ca mi-ai raspuns, si atat de repede. De ce? Sa ma derutezi? Sa nu ma pierzi? Sau sa-mi arati ca tie chiar iti pasa? Abia astept sa stam de vorba, poate ca n-o sa-ti placa ce vreau sa-ti spun dar trebuie….

N-ar fi mai simplu?

Deja regreti…si nu s-a intamplat nimic. Ce regreti mai exact? Ca nu mai poate fi ca inainte, cand nu stiam ca ma vrei? Si nici tu nu stiai ca as putea sa vreau in continuare, daca as afla?
Nu stiu ce vrei, nu stiu daca vrei ceva. Probabil ca nu. E mai simplu asa. De fapt…eu ce vreu? Pentru prima data nu stiu. Si ma gandesc ca ar fi mai bine sa nu vreau nimic, poate asa este mai usor pentru toata lumea. Nu? Sau poate daca am consuma tensiunea, totul s-ar termina. Si jocul, si intrebarile, si imaginile, si regretele, si povestea….Pana la urma asta vrei, nu?
Nu crezi ca pentru un animal este mai simplu sa-si consume prada fara a se mai juca cu ea? Oricum, tot o mananca, nu? Apoi trece la urmatoarea. Oare…viata nu este prea scurta, pentru a pierde timpul? Nu este mai intelept sa termini mai repede ceva, ce oricum stii cum se va termina?
Tine-ma in brate…

Povestea…

Desi avem atatea in comun, ne despart la fel de multe….Sau poate nu… Nu stiu ce este mai important si cred ca nici nu conteaza. Poate ca ceea ce conteaza este ce vrem. Ok, nu stim ce vrem? Sa fie oare asa? Eu cred ca stim ce vrem dar ne este teama sa ne auzim pronuntand, ceea ce doar in gand recunoastem.
Oricum este o poveste care nu ar trebui sa existe, sau macar nu la timpul prezent. Stiu asta si o stii si tu. Cu toate acestea nu ne oprim, o hranim zilnic cu momente intense sau tensionate, cu cuvinte amare si cu minciuni frumoase. Pana la urma minciuna este o forma de arta, nu? Iar tu creezi frumos…imi place.

Simt ca, desi seara ne propunem sa terminam, dimineata este irezistibila iar privirea ta, la fel. Nu-mi dau seama cand glumesti, si asta pentru ca tu ai facut regulile acestui joc, si cred, ca ai omis sa-mi atasezi si paginile cu partea umoristica.

Ma enerveaza, ca nefiind jocul meu, nu stiu cum continua, nu stiu daca am un rol principal sau unul dintre multele roluri secundare, intr-o poveste care se tot repeta. Cel putin asa am senzatia, ca povestea se repeta, cu alt personaj feminin, schimbat odata cu schimbarea anotimpului. Eu sunt pentru sezonul rece probabil…culmea este ca nu-mi pasa. Imi place, traiesc, respir, mi-e dor, visez, ma bucur, sunt trista, rad sau plang, traiesc pur si simplu. Niciodata nu m-am dat in vant dupa iarna, poate candva cand am sa-mi amintesc de aceasta poveste, am sa-mi revizuiesc atitudinea…

Mi-e dor de tine…din nou…

Trofeul

Intotdeauna mi-au placut barbatii puternici…barbatii pe care nu pot sa-i domin, desi intotdeauna am incercat. Evident, era vorba despre impartirea puterii. Dar cei care mi-au facut jocul… au pierdut. Nu vreau sa fii in grafic, vreau sa ma contrazici, sa dai cu mine de pereti, la figurat, evident, vreau sa ma surprinzi….si culmea, asta faci. Chiar nu se vede? Tu nu intelegi ca ai castigat de mult? Chiar nu este evident ca te vreau? Nu asta ai vrut? Am recunoscut, acum cateva zile, ma declar infranta. Nu intelegi ca in ciuda principiilor mele am cedat? Nu vezi ca fac ceea ce nu am mai facut niciodata? Nu vezi ca sunt altfel? Am renuntat la toate planurile si traiesc fiecare zi cu ce vine.

Ce vrei sa fac ca sa ma crezi? De ce ma declari castigatoare? De ce crezi ca esti slab? Eu sunt slaba ca te las sa ma domini, ca visez desi mi-am interzis asiduu sa fac asta. Ma simt asa cum nu mi-am mai dat voie sa ma simt de mult. Si mi-am asumat toate riscurile. Ce s-ar putea intampla? Sa ma doara…Si? Nimic nou. Pana la urma, daca vrei sa ma lovesti, daca vrei sa-ti aduni trofee…fa-o.  De ce vedem rolurile distorsionat? Eu cred ca tu ai castigat si viceversa… Cu ce ne pierdem timpul…Chiar conteaza? Pentru mine, nu. Nu a contat niciodata. Atunci cand pierzi, e mai greu la inceput…dar daca nu esti dispus sa pierzi, uiti sa traiesti.

Ce-ar fi de castigat? Ce-ar fi de pierdut? Orgoliile noastre sunt asa de trufase…Am cedat amandoi dar nici unul nu este dispus sa o arate. Sau sa o creada. Suntem personaje in acelasi joc…dar la nivele diferite si sper sa am resursele necesare sa ajung la ultimul nivel odata cu tine.
Vreau…atata stiu si atata ma intereseaza… e si asa prea mult. E impotriva mea, e impotriva a tot ce am construit pana acum. Dar mi-e de ajuns…momentan. De ce nu traiesti povestea prefacandu-te surprins atunci cand se va termina?

Ok…vreau?

Ninge…atat de frumos…dar nu linistit. Agitat. Ca mine, acum. Am baut si m-am gandit la tine. Te urasc pentru ca ma domini, si-mi place. Esti ca un drog si nu vreau sa recunosc ca sunt dependenta de tine. Imi vreau viata inapoi, viata de dinainte sa te cunosc!!! Era liniste si pace, nu adia vantul, nu misca nicio frunza, doar cate un el imi mai perturba liniste si el-ul permanent care ma asedia de fiecare data cand punea stapanirea pe gandurile si viata mea….

Acum ma gandesc la nimic, sau poate asta vreau. Vreau sa fiu ca de fiecare data, dar nu mai pot, nu mai vreau, desi mi-as dori. Nu vreau sa recunosc nimic din ceea ce ar putea fi folosit impotriva mea, cand ma voi trezi. Am recunoscut deja…am baut. Da, am facut-o ca sa nu ma mai gandesc la tine dar nu mi-a iesit. Ai vrea sa stii ce vreau, dar as vrea, sincer, sa nu afli niciodata, pentru ca nu as mai putea sa neg, cand ma trezesc. Desi as putea incerca, totusi.

Vreau multe, dar am invatat atat de bine sa ma cenzurez, am invatat sa ma transpun in cine nu sunt, am invatat sa fiu alta… cui ii pasa cine sunt si ce vreau? Mi-e ciuda si-mi place pentru ca… cu tine sunt eu, dar nu recunosc, nu-mi spune asta niciodata. Am inventat o lume in care sunt fericita, in care nimeni nu ma poate rani, in care eu nu fac nimic rau, nu te vreau si nici tu nu ma vrei. Traiesc fara sa-mi pese daca e adevarat sau nu, traiesc doar. In lumea mea.
As vrea sa te resping dar ma faci sa simt ca traiesc, mi-ai reamintit ca nu am uitat ca-mi place sa fiu EU.Te fascineaza ca scriu despre tine, aici, unde este lumea mea. Sper sa nu dureze mult. Poate ai sa dispari asa cum ai aparut….Este foarte posibil.  Ma  astept la asta.

Vreau sa stam o vreme departe si vreau sa cred ca ma vei uita. Vreau sa cred ca nu te vei gandi la mine, cat timp nu ma vei vedea, vreau sa cred ca m-am inselat. Si cu aceeasi tarie vreau sa ma saruti pana am sa te rog sa ma lasi….oare as vrea? Vreau sa ma lipesti de tine, sa ma tii in brate si sa nu-mi dai drumul nici cand ai sa te saturi. Vreau sa ma alinti si sa ma minti ca e bine. Vreau sa ne plimbam prin ploaie, noaptea… si mai vreau sa uitam drumul catre casa… vreau sa te vreau si sa ma vrei cu aceeasi intensitate, poate chiar mai mult. Vreau sa ma atingi de fiecare data cand as vrea sa o fac si eu; vreau sa-ti simt respiratia mai des decat o fac acum; vreau sa te vad si sa te aud de ficare data cand simt ca nu mai rezist si vreau sa-mi spui ca stiai toate acestea, pentru ca le vroiai si tu.

Vreau…da, stiu sa si vreau. Dar nu spun ce vreau si nu recunosc ca am vrut. Vreau sa am puterea sa ma tin de cuvant si sa te ignor cand ma ademenesti. Ar fi mai bine daca ai inceta si eu as gandi ca nu m-am inselat in privinta ta si ca totul a fost doar o minciuna. As vrea sa ma mint, asa cum fac acum, in fiecare zi…Vreau sa ma trezesc si sa adorm la loc…Ma intreb… conteaza ce vreau? Tu ce vrei? Ce vreau si eu? Sigur ca nu…tu vrei sa te joci…chiar, la ce nivel ai ajuns? Cate nivele mai ai? Spune-mi…