Afara miroase a despartire. Desi au trecut 3 ani, inca miroase a sfarsit, inca ma doare uneori, inca ma intreb. Ma intreb de ce a durat atat, de ce nu s-a sfarsit mai de mult sau mai devreme, de ce inca ma afecteaza. Daca povestea cuiva seamana cu a mea incep sa rezonez, dar intr-atat incat ma doare si imi amintesc din nou de tot ce ar trebui sa fi uitat deja.
Nu imi este dor de tine, nici de vremea aceea, poate ca imi este dor de mine, asa cum eram inainte sa traiesc sfarsitul. Nu stiu daca ma doare ceea ce am facut sau ceea ce nu am apucat sa fac; nu stiu daca imi pare rau de timpul irosit sau de cel recuperat pe care n-am stiut sa-l folosesc. Pur si simplu, nu stiu. Ceea ce stiu este ca sunt altcineva. Uneori ma plac, alteori nu, as vrea sa ma bucur dar nu mai cred in bucurie, as vrea sa plang dar ce rost mai are sa vars lacrimi, as vrea sa scap de furia aceea care ma doboara si nu stiu cum s-o alung. Mi-am dorit sa fiu singura si acum sunt, de multa vreme, chiar. Nici nu stiu daca asta imi doresc sau daca doar reusesc sa alung orice barbat din viata mea, doar cu o privire. Nu mai stiu sa fiu iubita, nu mai stiu cum este sa ai o relatie, ce ar trebui sa faci si ce nu; nu mai stiu, asta e tot ce stiu cu certitudine. Sunt goala si rece, si nu reusesc sa-mi incalzesc sufletul cu nimic, nici macar cu amintiri. Acelea ma secatuiesc mai tare.