Apus de dragoste…

De fiecare data cand beam sampanie ma gandeam la tine si-mi era pofta sa fiu cu tine. Astazi nu a mai fost asa, tocmai ce-am terminat o sticla de sampanie si nu mi-e dor de tine. Cred ca am inceput sa te cobor de pe piedestal si sa te vad asa cum esti, un barbat slab care nu poate sa-mi ofere ce vreau eu. Aveai dreptate cand imi spuneai ca tu nu ai ce sa-mi oferi, numai ca eu eram prea oarba sa vad ca ai dreptate.
Observ ca intotdeauna imi ia mai mult timp decat altora sa vad cum stau lucrurile. Poate ca daca am fi fost impreuna de-adevaratelea as fi avut nevoie de mai putin timp, dar asa a fost sa fie.  Nu-mi pare rau ca am pierdut atata timp, imi pare bine ca te-am despodobit eu singura si nu altii.
Mai ciudat este ca acum nu-mi gasesc directia, nu am la cine sa ma gandesc, nu am pentru cine sa mai sper, nu am incotr-o sa visez. Este cel putin straniu sa ma trezesc dezindragostita si sa nu am cu cine sa ma visez. Daca inchid ochii si vreau sa fantazmez nu am cu cine, daca surad nu am la cine sa ma gandesc si nici nu ma mai pot inchipui langa tine….pentru ca esti un barbat slab, in ciuda succesului tau.
Candva mi-ai spus ca te vei schimba si ca doar tu poti face asta dar vad ca nu ai nici vointa, nici determinarea de a te tine de cuvant. Nu pentru mine, ci pentru tine. Cred, totusi ca timpul nostru a trecut chiar inainte de a fi venit chiar. Oare ne-am intalnit prea tarziu sau prea devreme? De ce ne-am intalnit? Simt ca am stat pe loc si nici macar nu pot da vina pe tine…este doar vina mea. Tot ce am simtit pentru tine a apus. S-a stins usor, in fiecare zi in care ai crezut ca sentimentele mele ti se cuvin si sunt vesnice. Nu a fost asa, desi mi-as fi dorit. Oare nu ai putut sa simti pentru mine sau nu simti in general? Cred ca mai degraba a doua varianta e adevarata. Si totusi.. ma intreb, oare m-ai iubit in felu tau de mi-ai spus adevarul despre tine inca de la inceput? De aceea m-ai indepartat? Stiai ca nu stii sa iubesti si nu doreai sa ma faci sa sufar????

Ai fost si esti…..nehotarat

M-ai dezamagit sau poate, m-am dezamagit singura. Poate te-am investit cu o putere mult prea mare. Poate ca tu stii mai bine ca nu ne-am potrivit si de aceea ti-e teama sa incerci. Poate ca ti-am fost prea la indemana, dar asa stiu eu sa iubesc, din tot sufletul si sincer. Stii, ma intreb mereu de ce nu a mers, de ce nu am reusit sa inaintam? Poate am fost mereu in contratimp. Te-ai aparat spunandu-mi ca nu ai ce sa-mi oferi, dar ma intreb cand oare ti-am cerut ceva din ceea ce nu ai fi avut. Ti s-a parut ca asteptarile mele te depasesc? De ce mie ar trebui sa-mi oferi mai mult decat ai oferit deja femeilor din viata ta? De ce pentru ele esti de ajuns si pentru mine nu? De ce hotarasti tu ce vreau eu? Eu vreau putin din tot ce stiu ca ai putea sa-mi oferi tu. Ceea ce nu ai tu am eu si invers. De aceea, nu am cerut nimic, pentru ca am intuit ca impreuna avem totul.  Stiu ca esti nefericit si sunt intrigata. Amandoi suntem nefericiti dar nu facem nimic. Vechea poveste….am vrea si nu am vrea. Eu… cred ca am renuntat. De aceea nu mai fac nimic, niciun pas catre tine, astept sa te trezesti si sa-mi povestesti daca a meritat. Eu stiu ca nu. O alta poveste similara celei de inainte, o alta istorie. La mine a fost altfel, nu am putut sa gasesc pe cineva care sa te egaleze si am preferat sa pastrez amintirile si sa traiesc cu ele, dar a trecut prea mult si nu mai pot trai din amintiri, nu ma mai pot increde in tine pentru ca niciodata nu este asa cum spui. Vorbe, vorbe, doar vorbe…contrazise de fapte, de mult prea multe ori. De fapt asa am si inceput, cu vorbe sterse de fapte.

Nu stiu nimic

Afara miroase a despartire. Desi au trecut 3 ani, inca miroase a sfarsit, inca ma doare uneori, inca ma intreb. Ma intreb de ce a durat atat, de ce nu s-a sfarsit mai de mult sau mai devreme, de ce inca ma afecteaza. Daca povestea cuiva seamana cu a mea incep sa rezonez, dar intr-atat incat ma doare si imi amintesc din nou de tot ce ar trebui sa fi uitat deja.
Nu imi este dor de tine, nici de vremea aceea, poate ca imi este dor de mine, asa cum eram inainte sa traiesc sfarsitul. Nu stiu daca ma doare ceea ce am facut sau ceea ce nu am apucat sa fac; nu stiu daca imi pare rau de timpul irosit sau de cel recuperat pe care n-am stiut sa-l folosesc. Pur si simplu, nu stiu. Ceea ce stiu este ca sunt altcineva. Uneori ma plac, alteori nu, as vrea sa ma bucur dar nu mai cred in bucurie, as vrea sa plang dar ce rost mai are sa vars lacrimi, as vrea sa scap de furia aceea care ma doboara si nu stiu cum s-o alung. Mi-am dorit sa fiu singura si acum sunt, de multa vreme, chiar. Nici nu stiu daca asta imi doresc sau daca doar reusesc sa alung orice barbat din viata mea, doar cu o privire. Nu mai stiu sa fiu iubita, nu mai stiu cum este sa ai o relatie, ce ar trebui sa faci si ce nu; nu mai stiu, asta e tot ce stiu cu certitudine. Sunt goala si rece, si nu reusesc sa-mi incalzesc sufletul cu nimic, nici macar cu amintiri. Acelea ma secatuiesc mai tare.