Mi-e dor de tine

Despre lucruri simple

Viata nu este despre bani, case, masini, parfumuri, bijuterii si haine firmate. Conteaza si acestea, poate, destul de mult,  dar, mai presus de toate, viata este despre iubire. Despre cu cine imparti toate acestea sau cu cine construiesti toate acestea. Succesul este amar daca nu te bucuri, de el, alaturi de cel pe care-l iubesti. Esecul doare inzecit daca nu ai pe umarul cui sa-l  plangi. Uneori o imbratisare si un “va fi bine” valoreaza mai mult decat un bilet castigator, la loto. Alteori o strangere de mana poate alunga o lacrima ce statea sa cada…

Oricat de mult ai avea, oricat de departe ai ajunge, in realitate ai nimic fara dragoste. Despre asta este viata. Despre a fi complet, despre a imparti cu celalalt sau despre a-l lasa pe celalalt sa deseneze partea lui din sfera perfecta. Altfel viata e fada. Orice scop, in lipsa iubirii, devine o sarcina din fisa postului, un automatism surd, o iluzie ca esti viu. Stii cum este sa traiesti dupa ce ai murit? Fara sa simti, fara sa te bucuri, fara sa iubesti…

Ai putea, oare, sa-ti iei concediu de la jobul numit viata? Sa evadezi 21 de zile lucratoare undeva unde nu te cunoaste  nimeni, unde nu ai nume, nu ai varsta, nu ai nimic. Doar tu cu tine. Eu, mie, imi sunt de ajuns…Undeva unde sa te reinventezi, pentru scurt timp. Undeva unde nu sunt ore, zile si nopti, unde nu se face dimineata iar noaptea e doar liniste.

Oare cum am trai daca am stii, de la inceput, cand se termina aceasta calatorie? Am trai altfel? Am cauta altceva? Poate, acelasi lucru….fericirea. Dar, cu siguranta, nu am astepta, blocati, bara la bara, sa se schimbe semaforul in culoarea potrivita. Am cauta o straduta ocolitoare, si-am ajunge la destinatie, fara sa mai pierdem timpul. Intotdeauna m-am intrebat, cum ar fi sa traiesc ca si cand aceasta ar fi ultima zi din viata mea? As fi mai buna? Sau mai rea? As iubi? As plange? As rade? M-as grabi? As astepta? Nu stiu…

Traim continuu intr-o lupta cu timpul. Nu avem, niciodata, timp pentru dragoste. E o prostie, poate sa astepte, nu-i asa? Acum am treaba. Trebuie sa-mi strang bani de casa si de masina, apoi trebuie sa redecorez. Apoi va trebui sa muncesc si mai mult, ca sa pot intretine toate acestea, si pe noua “eu”.  Apoi am sa vreau mai mult, si apoi…si mai mult. Pana-ntr-o zi, cand am sa ma intreb cine imi redecoreaza mie viata? Cine ma tine in brate noaptea? Cine imi zambeste dimineata? Cine ma tine de mana cand mi-e frica si-mi spune ca ma iubeste in momentele in care merit mai putin? Oare,  cand voi avea timp sa raspund acestor intrebari, atunci imi voi mai fi la fel de suficient, eu mie?

De ce? Nu-mi raspunde…traieste

Am citit mai devreme ca, in viata, pana la urma conteaza daca ai iubit si daca ai fost iubit. Conteaza azi, prezentul. Si atunci ma intreb, de ce nu traiesc azi? De ce traiesc pentru maine? Sau pentru altii? De cand stiu eu ce este important pentru ceilalti? Sau, de ce imi pasa, mie, mai mult de ceilalti. Poate ca ei au drumul lor si sunt acolo, unde sunt, cu un scop, chiar daca mie nu-mi convine scopul acela. Inca nu pot sa-l inteleg, poate.  Poate ca nici misiunea mea nu este intotdeauna, una nobila. Nobila asa cum cred eu ca este nobletea.

Avem prea putin timp pentru a repeta greseli, pentru a ne reprima dorinte, pentru a face ce trebuie, pentru a imparti lucrurile in bune si rele sau pentru a astepta. Avem prea putin timp pentru a-l irosi luptandu-ne in orgolii, pentru a inventa jocuri de putere si apoi, pentru a le dezinstala. Prea putin timp pentru ceea ce conteaza cu adevarat.

Sunt momente in viata cand primesti ce ai cerut dar, acel ceva cerut,  nu se livreaza, intotdeauna, in ambalajul in care te asteptai si nici de-a gata. Mai trebuie sa muncesti si tu. De ce, atunci cand primesti ce ai cerut, ce ai asteptat si nu te-ai asteptat sa gasesti, de ce nu te bucuri pur si simplu? De ce te gandesti ca este prea mult sau ca nu se poate, sau ca nu e bine? Doar asta este ceea ce ai cerut. Crezi ca nu meriti? Sau ca e prea frumos sa fie adevarat, sau ca e imposibil? De ce? Este doar ce ai cerut. Acum ai…ce faci cu asta? Te cramponezi si o intorci pe toate partile, o murdaresti, o despici in mii de variante si solutii, toate proaste, sau traiesti pur si simplu?

Ce conteaza cat va dura? Stii cumva, cu siguranta, ca ai sa te trezesti si maine? Si daca te vei trezi ce te-ai gandit sa faci cu ziua de maine? O vei irosi alergand si rezolvand zeci de probleme false? Sau te vei gandi cum sa faci planuri, si sa le aplici, incercand sa reprimi ceea ce vrei, sa te privezi de ceea ce-ti place, sa minti si sa sustii ca asta-i adevarul? Stiam ca asta vrei sa faci. Doar asta ai facut intotdeauna. Si te intreb, a cui viata o traiesti? Mai ai una de rezerva? Ca daca asta-i viata ta, singura, nu asa vrei sa o traiesti.

Daca tot stii ce conteaza, si stiu ca stii, daca tot stii ce vrei si cum vrei sa traiesti, de ce nu incepi sa traiesti? De azi! Pentru tine, conteaza doar ceea ce vrei tu, nu cum vei obtine si nici cand. Nu ceilalti conteaza.  De ce te gandesti la ei? Oare ai dreptul sa decizi in locul lor? Ei au rolul lor in povestea ta, sa te ajute sau sa te impiedice, important este sa nu uiti ca de fericirea ta doar tu esti responsabil, nimeni altcineva. Nu arunca vina pe ea sau pe el, stii prea bine ca nu ai dreptate. Ia-ti ce vrei de la viata, nu astepta ocazii speciale, ratand prezentul. Desi crezi ca ai timp pentru toate, desi te pacalesti ca trenurile care sunt pentru tine te vor astepta oricat, te vei trezi intr-o dimineata si vei descoperi ca s-au dus toate, pentru ca asa ai ales tu. Da, nimic nu este intamplator dar poate fi degeaba daca nu stii sau nu vrei sa traiesti asa cum simti.

Punct…si de la capat

Este inconfundabila….aceeasi durere, aceeasi de care fug…
Poate ar trebui sa stau, o data, sa sufar indeajuns pentru a amorti. Crdeam ca asta am facut candva. Am invatat, in timp, sa-mi amortesc simturile si aproape ca am reusit. Cu toate astea, acum, simt din nou…ca ma doare. Nu regret, asa ma trezesc. Asa inteleg…cand ma doare. Uneori am nevoie de asta pentru a intelege, pentru a inchide capitole din cartea mea, pentru a cobora din trenurile unde calatoresc fara bilet. Am facut si asta…de doua ori, si cred ca imi ajunge. A treia oara nu mai urc.

A fost o poveste tare frumoasa, un joc care m-a luat prin surprindere, m-a captivat pe parcurs, m-a incitat si intrigat, m-a tinut vie, dar, ca orice joc, se mai si termina. Intr-adevar, ai avut dreptate, amandoi am fost surprinsi de final. Eu, cel putin, da. Am ajuns la ultimul nivel. E adevarat ca nu s-a terminat de tot. Acum il vom juca altfel, mai banal dar va fi mai lung si poate, asa, nu se va termina niciodata.

Pusa in situatii asemanatoare am ales, intotdeauna, sa fac ce trebuie. De data aceasta ai ales tu sa faci asa. Nu am intalnit niciodata pe nimeni care sa-mi semene atat de mult si cu care sa am atatea in comun. Prea multe poate. Cineva care sa stie ce vreau, cand vreau, cum vreau  fara sa-i spun. Atatea coincidente…atatea semne…mult zgomot pentru nimic. Sper, macar,  sa fim buni prieteni.

Deja mi-e dor si simt ca ma sufoc. Nu stiu ce-o sa fac cu el…am sa-l reneg, probabil, si intr-o zi sper sa nu mai fie, sa plece. De ce am ajuns aici? Stiai, nu? Eu nici nu am vrut sa ma gandesc. Pentru prima data nu mi-am facut un plan, am trait fiecare zi cu ce a venit. Niciodata nu am mai facut asa. Acum ma simt ca pe marginea unei prapastii si nu am de ce sa ma apuc.  Sunt ca un copil  ratacit…imi caut drumul spre casa, din nou. Am sa ma regasesc, femeia rece, rationala, complicata, organizata, cu planuri si principii. Imi va fi dor de tine, dar n-am sa-ti spun….am sa ma prefac ca a trecut si ca niciodata nu am simtit nimic pentru tine. Si poate ca, doar, incalzirea globala este vinovata, dar anul acesta primavara a venit mai devreme…

Nu o sa stii…

Nu o sa stii niciodata cat de dor mi-a fost de tine…cat mi-ai lipsit…cat mi-am dorit sa ma uit in ochii tai, iar tu… sa ma privesti asa… Si eu ti-am lipsit, stiu…simt. Si stii si tu asta.

Nu o sa stii niciodata cat mi-am dorit sa ma iei in brate, si sa ma strangi…iar eu sa uit de planuri, de ganduri, de intrebari si de raspunsuri fara importanta.  Si trebuie sa-ti fi dorit si tu, pentru ca nu era doar dorinta mea, acolo.

Nu o sa stii niciodata la ce ma gandeam asa cum n-o sa stiu nici eu, dar amandoi stim ca, probabil,  ne gandeam la acelasi lucru. Stii, nu-i asa?

Nu o sa stii niciodata daca si cand vorbesc serios, daca ma joc sau nu, daca-mi place sau nu, daca vreau sau nu, cat vreau si cat mai vreau. Asa cum nici eu nu stiu, daca te joci sau nu, daca vrei sau nu, daca ma placi sau nu, daca-ti pasa sau nu…. si nici cat va dura.

Nu o sa stii niciodata cine sunt si nici eu n-o sa stiu cine esti. Asa cum n-o sa stii niciodata daca, acum, spun adevarul sau nu. Poti doar sa simti…

Cine suntem?

Ma-ntreb unde esti si ce faci acum. Ce-ti trece prin minte? Te gandesti la mine? Ti-e dor? Iti lipsesc? Poate ca da, poate ca nu, poate nici nu stii. Eu stiu. Imi lipsesti, mi-e dor de tine si ma gandesc cum sa fac sa mi te scot din minte, din piele, din vise si iluzii. Esti doar o iluzie, nimic mai mult. Ca si mine, de altfel. O iluzie dulce-amaruie. O iluzie ireala. Spune-mi, eu cum sunt? Ce culoare am? Sunt dimineata sau seara? Sunt iarna sau vara? Sunt sau nu sunt?

Ce vrei? Ce vreau? Ce vrem? Eu? Tu? Noi? Cum conjugam, acum, acest joc? La trecut sau la viitor? La singular sau la plural? Cine face regulile? Tu sau eu? Noi sau altii?

M-am inselat? Te-ai inselat? Ai avut sau am avut dreptate? Am avut fiecare, dreptatea noastra. Fiecare a trait povestea lui, dupa regulile lui, cu visele lui, cu iluziile lui, reale sau ireale. Ce este real? Povestea…jocul…realitatea…traim intr-o lumea ireala. Inchide ochii daca vrei sa transformi totul in realitate. Sunt inca aici…ma simti, nu-i asa? Trebuie sa ma simti, altfel m-am inselat….si te-ai inselat si tu.

Imi simti parfumul, te afunzi in parul meu moale, inchizi ochii si ma strangi in brate. Visezi sau traiesti? Ma atingi…am pielea fina si sunt reala, miros a dor, ma gusti si-ti place…ma vrei, din nou si din nou… asa cum te vreau si eu. M-am imbolnavit de tine si nu vreau sa gasesc remediul. Mi-e bine asa…ma vrei…nu ma mai vrei…ma placi…nu ma mai placi…e bine dar e gresit, vrei si tu dar nu vrei, vreau si eu dar mai bine nu. Ba vreau, ba nu vreau, ba vin, ba plec, si uite asa se construieste jocul de-a joaca. Si-ti place sau nu-ti mai place, si e prea mult dar tot ai mai vrea…e prea putin si-ai mai pune pana devine prea mult…si-apoi am lua-o de la capat.

Saruta-ma….mi-e dor de tine

Melancolica

M-am trezit romantica si melancolica si m-am uitat la pozele noastre. As vrea sa dau timpul inapoi, sa fie din nou “azi”, sa fiu frumoasa pentru tine, sa miros a vise si sa-mi fie teama ca s-ar putea sa nu ma placi. Mi-e dor de inceputuri si cel mai dor mi-e de inceputul nostru. Nu ma placeai si nu te placeam, sau cel putin asa credeam amandoi. Sau poate, doar eu…

Am dansat si nici macar nu-mi amintesc pe ce melodie, imi amintesc doar mainile tale in jurul meu, mirosul tau si dorinta mea de a opri totul in loc. Stiu ca ma doreai, inca de atunci, la fel de mult pe cat te doream si eu. Eu inca te mai vreau, si tu…la fel.

Tine-ma de mana, apropie-ma de tine, usor, parca deruntandu-ma, fara sa-mi dau seama…Ia-ma in brate si mangaie-ma pe par, mai spune-mi ca sunt femeia copil si ca ma vrei…si mai spune-mi ca stii ca si eu vreau. Prinde-mi capul in maini si priveste-ma, apoi aseaza-ti buzele firbinti peste ale mele si saruta-ma, inocent, pasional si fara greseala. Nu te opri, stii sa o faci atat de bine…
Trezeste-ma…e dimineata, cearta-ma ca nu iti fac micul dejun si spune-mi ca sunt o femeie rea.

Mi-e dor

Mi-e dor….atat de dor, de mine. M-e dor sa rad sau sa plang, sa tip sau sa ma cert. Mi-e dor sa vin sau sa plec, sa ma trezesc sau sa adorm. Mi-e dor….sa alerg dimineata prin iarba uda si sa ma intind sub cerul liber, si sa-mi pun dorinte prostesti in timp ce privesc crengile copacilor. Mi-e dor sa ploua si sa alerg ca sa mi se ude hainele, si sa nu ma grabesc. M-e dor sa intru prin zapada mare si sa stric, cu manusile, zapada depusa pe masini.

Mi-e dor sa beau cafea cu menta si sa fumez dimineata, cand miroase a primavara. Mi-e dor sa privesc marea si sa nu aud decat vocea valurilor care vorbesc despre iubiri, demult apuse.  Mi-e dor sa ma plimb in parc si sa miroasa a nopti de vara, sa inchid ochii si sa ma dau in leagan. Mi-e dor sa aud susurul apei, la mine, la tara si sa citesc, in zavoi, sub ciresul batran. Mi-e dor sa stau seara, la poarta si sa vorbesc cu ei, ore in sir, despre nimic.

Mi-e dor sa ma mint ca va fi bine si mi-e dor sa cred ca e adevarat. Mi-e dor sa beau vin rosu din pahare de cristal si sa fumez, afara, in spate, pe terasa, in timp ce povestim, pana dimineata. Mi-e dor sa conduc, insotita doar de muzica mea, spre nicaieri. Mi-e dor sa fac castele de nisip si sa vina apa sa mi le ia. Mi-e dor sa fac oameni de zapada si sa ma plang ca imi este prea frig si ca mi-au inghetat mainile. Mi-e dor sa-mi fie somn si sa adorm fara sa-mi dau seama si mi-e dor sa ma trezesc la miezul zilei. Mi-e atat de dor…

As vrea….dar nu se poate

Intotdeauna am crezut ca nimic nu este intamplator. Si inca mai cred. Te vad peste tot, oricat as fugi. Sunt doar curioasa cat vor tine…semne, nimic mai mult. Coincidente amare care-mi seaca sufletul si mai mult decat era. Am inteles, din nou, ca atunci cand pui stop, abia atunci incepe. Si asta poate pentru ca ma opresc prea tarziu, intotdeauna, desi mie mi se pare ca e prea devreme.

Cine sunt azi? In cine m-am transformat? Mi-e dor de mine, cea de altadata. Unde sunt? Ce ati facut cu mine? Unde m-ati ascuns? Asa o sa fiu mereu? Nu-m place, nu asa am visat eu ca vreau sa fiu. De ce nota mea de plata este atat de lunga? Mai este mult? Nu-mi raspundeti, nu? Pentru ca stiti ca mai este si nu vreti sa-mi luati bucuria. Ma bucur, stiati ca-mi plac surprizele.  Va veni o zi cand nu va mai fi nevoie sa-mi reprim nimic, va fi o stare de fapt, viata mea. Deja traiesc asa, fara sa simt, fara sa vreau, fara sa-mi doresc, doar traiesc si credeam ca am uitat cum este sa te doara. Asta nu, din pacate. As vrea sa uit, sa plec undeva unde sa fac un curs contra durerii, contra mea, contra a tot cea ce simt sau as putea simti.

Cum am putut sa ma insel, cum am putut sa te las sa treci de zidul construit impotriva ta, de ce te-am primit? Pentru ca stiam ca asta ai sa-mi faci? Doar esti la fel ca ceilalti…Ma simt de parca m-as fi intors in timp, acum 3 ani. Oare n-am invatat nimic in timpul asta si acum o iau de la capat? Tu ai fost prima poveste? Si urmeaza, din noi, aceleasi povesti?

Ce faci? Cum esti? As vrea sa te aud, dar nu se poate, as vrea sa te vad dar, nici asta, nu se poate. As vrea sa nu fi existat ziua de ieri, nici cea de alaltaieri, nici saptamana aceasta, nici cea trecuta, nici luna asta, nici anotimpul asta, as vrea sa nu fi fost nimic, dar….nu se poate. Oare este ceva care sa se poata? Poate ca da….ar trebui sa te uit, usor, usor, cu fiecare secunda, minut si ora care trece, in loc sa te uit, in loc sa te sterg complet din mintea mea, in loc de toate astea, mie mi-e dor de tine….