Apus de dragoste…

De fiecare data cand beam sampanie ma gandeam la tine si-mi era pofta sa fiu cu tine. Astazi nu a mai fost asa, tocmai ce-am terminat o sticla de sampanie si nu mi-e dor de tine. Cred ca am inceput sa te cobor de pe piedestal si sa te vad asa cum esti, un barbat slab care nu poate sa-mi ofere ce vreau eu. Aveai dreptate cand imi spuneai ca tu nu ai ce sa-mi oferi, numai ca eu eram prea oarba sa vad ca ai dreptate.
Observ ca intotdeauna imi ia mai mult timp decat altora sa vad cum stau lucrurile. Poate ca daca am fi fost impreuna de-adevaratelea as fi avut nevoie de mai putin timp, dar asa a fost sa fie.  Nu-mi pare rau ca am pierdut atata timp, imi pare bine ca te-am despodobit eu singura si nu altii.
Mai ciudat este ca acum nu-mi gasesc directia, nu am la cine sa ma gandesc, nu am pentru cine sa mai sper, nu am incotr-o sa visez. Este cel putin straniu sa ma trezesc dezindragostita si sa nu am cu cine sa ma visez. Daca inchid ochii si vreau sa fantazmez nu am cu cine, daca surad nu am la cine sa ma gandesc si nici nu ma mai pot inchipui langa tine….pentru ca esti un barbat slab, in ciuda succesului tau.
Candva mi-ai spus ca te vei schimba si ca doar tu poti face asta dar vad ca nu ai nici vointa, nici determinarea de a te tine de cuvant. Nu pentru mine, ci pentru tine. Cred, totusi ca timpul nostru a trecut chiar inainte de a fi venit chiar. Oare ne-am intalnit prea tarziu sau prea devreme? De ce ne-am intalnit? Simt ca am stat pe loc si nici macar nu pot da vina pe tine…este doar vina mea. Tot ce am simtit pentru tine a apus. S-a stins usor, in fiecare zi in care ai crezut ca sentimentele mele ti se cuvin si sunt vesnice. Nu a fost asa, desi mi-as fi dorit. Oare nu ai putut sa simti pentru mine sau nu simti in general? Cred ca mai degraba a doua varianta e adevarata. Si totusi.. ma intreb, oare m-ai iubit in felu tau de mi-ai spus adevarul despre tine inca de la inceput? De aceea m-ai indepartat? Stiai ca nu stii sa iubesti si nu doreai sa ma faci sa sufar????

Ai fost si esti…..nehotarat

M-ai dezamagit sau poate, m-am dezamagit singura. Poate te-am investit cu o putere mult prea mare. Poate ca tu stii mai bine ca nu ne-am potrivit si de aceea ti-e teama sa incerci ceva. Poate ca ti-am fost prea la indemana, dar asa stiu eu sa iubesc, din tot sufletul si sincer. Stii, ma intreb mereu de ce nu a mers, de ce nu am reusit sa inaintam? Poate am fost mereu in contratimp. Te-ai aparat spunandu-mi ca nu ai ce sa-mi oferi, dar ma intreb can oare ti-am cerut ceva din ceea ce nu ai fi avut. ti s-a parut ca asteptarile mele te depasesc? De ce mie ar trebui sa-mi oferi mai mult decat oferi deja femeilor din viata ta? De ce pentru ele esti de ajuns si pentru mine nu? De ce hotarasti tu ce vreau eu? Eu vreau putin din tot ce stiu ca ai putea sa-mi oferi tu. Ceea ce nu ai tu am eu si invers. De aceea, nu am cerut nimic, pentru ca am intuit ca impreuna avem totul.  Stiu ca esti nefericit si sunt intrigata. Amandoi suntem nefericiti dar nu facem nimic. Vechea poveste….am vrea si nu am vrea. Eu, cred ca am renuntat. De aceea nu mai fac nimic, niciun pas catre tine, astept sa te trezesti si sa-mi povestesti daca a meritat. Eu stiu ca nu. O alta poveste similara celei de inainte, o alta istorie. La mine a fost altfel, nu am putut sa gasesc pe cineva care sa te egaleze si am preferat sa pastrez amintirile si sa traiesc cu ele, dar a trecut prea mult si nu mai pot trai din amintiri, nu ma mai pot increde in tine pentru ca niciodata nu este asa cum spui. Vorbe, vorbe, doar vorbe…contrazise de fapte, de mult prea multe ori. De fapt asa am inceput, cu vorbe sterse de fapte.

Nu stiu nimic

Afara miroase a despartire. Desi au trecut 3 ani, inca miroase a sfarsit, inca ma doare uneori, inca ma intreb. Ma intreb de ce a durat atat, de ce nu s-a sfarsit mai de mult sau mai devreme, inca ma afecteaza. daca povestea cuiva seamana cu a mea incep sa rezonez, dat intr-atat incat ma doare si imi amintesc din nou de tot ce ar trebui sa fi uitat deja.
Nu imi este dor de el, nici de vremea aceea, poate ca imi este dor de mine, asa cum eram inainte sa traiesc sfarsitul. Nu stiu daca ma doare ceea ce am facut sau ceea ce nu am apucat sa fac; nu stiu daca imi pare rau de timpul pierdut sau de cel recuperat pe care n-am stiut sa-l folosesc. Pur si simplu, nu stiu. Ceea ce stiu este ca sunt altcineva. Uneori ma plac, alteori nu, as vrea sa ma bucur dar nu mai cred ca in bucurie, as vrea sa plang dar ce rost mai are sa vars lacrimi, as vrea sa scap de furia aceea care ma doboara si nu stiu cum s-o alung. Mi-am dorit sa fiu singura si acum sunt, de multa vreme chiar. Nici nu stiu daca asta imi doresc sau daca reusesc sa alung orice barbat din viata mea doar cu o privire. Nu mai stiu sa fiu iubita, nu mai stiu cum este sa ai o relatie, ce ar trebui sa faci si ce nu; nu mai stiu, asta e tot ce stiu cu certitudine. Sunt goala si rece, si nu reusesc sa-mi incalzesc sufletul cu nimic, nici macar cu amintiri. Acelea ma secatuiesc mai tare.

Zilele nu sunt la fel

Era una dintre acele zile plicticoase si interminabile de la firma. Poate ca asa erau toate sau nici una dar eu asa simteam, pentru ca ma gandeam la el si mai ales ma gandeam daca erau impreuna. Nu puteam sa aflu, ar fi fost penibil sa intreb vecinii cand ma intorceam acasa, ar fi fost umilitor sa stie si ei ca stiu sau ca banuiesc ceea ce se intampla. Asteptam cu disperare sa se faca ora 17 ca sa pot pleca acasa, acasa unde era el si poate, fara ea. Am plecat intr-un final cu niste colegi iar pe la Piata Unirii am simtit ca ma sufoc si am vrut sa merg pe jos cealalta parte de drum care-mi ramasese. Zis si facut. Am mers si m-am gandit, habar nu am la ce dar m-am gandit. Ajunsa acasa, in apropiere de bloc, imi era teama sa inaintez, teama ca il voi surprinde cu ea, teama ca cineva imi va spune ca a vazut-o. Stima ca vine in lipsa mea, ba mai mult, imi confirmase si el, dar poate ma minteam, in fiecare zi, sperand ca nu este asa si ca doar ma pedepseste. Pentru ce? Doar el stia.
Am ajuns acasa si ea nu era. El ma astepta…ii era foame. Amandoua il satisfaceam in felul nostru, poate de aceea ii era asa greu sa aleaga. Nu-mi placea pozitia mea, ea gateam, spalam, calcam, faceam curat, iar cu ea se distra. Proasta imparteala, dar numai pentru mine. Poate ca de aceea acum nu mai sunt dispusa sa fac aceste activitati casnice, pentru ca nu au fost decat pierdere de vreme si consum de energie. In final nu a contat cat de bine gateam sau cat de femeie completa eram, a ales supa la plic.
Am gatit…imi amintesc si acum, gordon blue si cartofi natur. Cand totul era aproape gata si-a amintit ca are de rezolvat ceva, in casa. Asa ca a trebuit sa astept pentru a manca impreuna. Nu ca i-ar fi facut mare placere. Era un fel de a spune ca mancam impreuna pentru ca in realitate, el citea ziarul si eu ma uitam pe pereti,  dar fizic eram impreuna .
Am preferat sa il astept pierzand vremea la calculator. Si de data aceasta prost inspirata.

Va urma…

De tine nu mi-e dor

Da, ai auzit bine. Nu imi este dor si nu-mi mai este de mult. Cam de atunci de cand mi-ai secat sufletul si apoi, dupa atatia ani impreuna, m-ai inlocuit dupa doar doua zile. De ce? Pentru ca nu puteai trai singur. Corect, dupa atatia ani impreuna era de-a dreptul imposibil sa traiesti singur. Oare am fost absurda? Ma intreb acum, acum cand, cum spuneam, nu-mi mai este dor de tine.
Stii ma gandeam ca daca as povesti despre relatia noastra poate ca multe femei s-ar gandi ce relatii minunate au, poate multi barbati m-ar compatiti sau ar crede ca toleranta mea este excesiva. Si poate ca asa si este sau mai curand, asa era. Astazi sunt o alta femeie, complet diferita de cea pe care ai ranit-o, ai tradat-o si ai umilit-o tu. sa fii tu de vina? Sa stii ca nu mai cred asta, eu sunt cea care ti-a permis, eu sunt cea care a trait calvarul, pentru ca am vrut sau pentru ca nu stiam ca se poate si altfel. Si in situatia mea de atunci sunt multe femei. Femei care traiesc de prea multi ani intr-o relatie, care nu stiu ca exista viata dupa si inca ce viata, femei care il iubesc pe barbatul ala mai mult decat se iubesc pe ele, mai mult decat viata lor si care cred ca se sfarseste universul daca el va pleca.
Dar nu este asa, eu am supravietuit si mai mult decat atat, traiesc o viata frumoasa, fara tine!
Stiu ca si viata ta este frumoasa, atat de frumoasa pe cat iti doresti tu si femeia cu care m-ai schimbat. A fost ca la magazin, mergi si dai inapoi o masina “batrana” ca si primesti la schimb” una cu multi ani mai tanara si platesti o diferenta. Oare la tine care a fost diferenta? Ai platit-o sau urmeaza sa o platesti? Probabil ca o platesti in fiecare zi, din pacate. Pentru ca nu iti vreau rau in ciuda a ceea ce mi-ai oferit. Nu vreau nimic in schimbul suferintei, in schimbul lacrimilor, in schimbul noptilor nedormite, in schimbul imilintei si al tradarii. Chiar nu vreau nimic. Am invatat datorita tie sa-mi iau ce vreau de la viata, am invatat sa nu mai fiu dependenta, am invatat sa fiu egoista, am invatat sa nu mai renunt la nimic in favoarea unui barbat. Am invatat sa ma descurc, sa zambesc fara tine, sa traiesc fara tine, si mai presus de toate am evoluat fara sa-mi amintesti tu zilnic ca nu o sa pot face nimic.
Sunt o femeie minunata si asta datorita tradarii tale. Poate ca nu era chiar necesar sa-mi faci atatea, mai simplu era sa-mi spui ca nu ma mai vrei. Scapam mai ieftin si tu si, mai ales, eu. Dar poate si eu am fost oarba si nu am vrut sa vad ceea ce era evident. Oricum iti multumesc…si nu sunt ironica, asa cum, probabil, crezi.

Mi-e dor de mine

Cine sunt? Cine am fost? Ciudat sa ma intreb dupa 3 ani….da, au trecut 3 ani de cand s-a terminat o poveste ce parea ca va dura la nesfarsit. Eram atat de inseparabili, traiam de un deceniu intr-o simbioza aproape perfecta. Dar tie nu iti era de ajuns. Nu mi-e dor de tine, nu regret ca s.a terminat, regret doar ca nu mai sunt eu, regret ca m-a durut atat. Atat incat astazi nu ma stiu cine sunt, nu mai simt, nu mai vreau nimic, mi-e teama de dragoste. Din teama alung pe oricine din viata mea, nimeni nu este bun, nimeni nu este perfect. Sunt altcineva, poae mai fericita, mai senina dar inghetata. Blestem ziua in care te-am gasit in bratele ei, dar nu pentru ca te-am pierdut in defavoarea ei ci pentru ca am vazut cu ochii mei, pentru ca am simtit o durere ce mi-a schimbat viata. Poate ca era mai bine sa nu vad, mi-ar fi fost de ajuns sa stiu. De atunci nu am mai simtit golul din stomac, acea durere sfasietoare, durerea tradarii, a spulberarii iluziilor. In cateva minute ai daramat totul, castelul de caramida ce s-a dovedit a fi din nisip sau carti de joc, mi-ai luat inocenta, speranta, visele, increderea, bunatatea, optimismul…..viata. Nu mi-ee dor nici de viata de atunci, nici de tine, mi-e dor de mine, femeia aceea plina de viata. Acum sunt goala si rece…..si mi-e teama, teama ca oricand as putea sa retraiesc durerea aceea ce-ti taie respiratia, durerea aceea care nu te lasa sa adormi si groaza pe care o simti dimineata cand simti ca durerea este inca acolo si te intrebi cum va fi viata ta in durerea asta. Intr-o zi, te trezesti si realizezi ca durerea  a disparut, ca nu mai simti nimic, si te bucuri. Crezi ca esti liber, liber sa zbori, sa simti, sa traiesti, sa te bucuri. Dupa un timp descoperi ca nu este asa, nu mai zbori, nu mai simti, nu te mai bucuri, traiesti anesteziata si ti-e frica sa incepi sa traiesti de-adevaratelea de teama sa nu simti durerea din nou. Sper sa gasesc puterea sa ma regasesc…intr-o zi

Oare……

Oare te iubesc? oare m-ai putea face fericita? Dar eu te-as putea face fericit? Ce inseamna fericirea? Esti tu fericirea mea? Povestea nostra va continua dar cum? As vrea sa-ti pot descrie cum vad povestea noastra dar nu pot sa o fac? De ce as face-o? Ma simt ca intr-un labirint si pentru prima data nu stiu iesirea, nici macar nu stiu incotr-o sa ma indrept. Sunt incurcata in itele acestei povesti si cu cat incerc sa ies, mai mult ma afund.Si daca nu ies, am zile in care simt ca ma sufoc…
Desi vorbim despre atatea lucruri, nu pot sa-ti spun ce simt pentru tine, cum ne vad p noi prin ochii mei, nu pot sa recunosc in fata ta ca imi este dor de tine pentru ca imi este teama de ceea ce ar putea urma. Pe de alta parte, poate ca asa am face ceva cu povestea asta, am termina sau am incepe. Poate ca am termina, pentru ca tu nu esti pregatit sa fim impreuna, nu stiu daca ai fost vreodata sau daca vei fi vreodata. Cred ca asa esti tu, mereu cauti, mereu gasesti si mereu cauti altceva.Sau poate asa suntem cu totii, sau numai noi doi. Ma cauti si nu-ti dai seama ca sunt atat pe aproape…..Oare cand ma vei gasi, eu am sa te mai vreau? Sau voi fi obosita si convinsa ca nu exista iubiri fericite?…

Dor

Sunt asa de departe si-mi este asa de dor. As vrea sa nu mai fiu asa de politicoasa si sa-ti scriu. As vrea sa am curajul, asa cum aveam cand eram mai tanara si sa risc totul. Poate ca daca nu va iesi cum trebuie voi avea puterea de a ma rupe pentru totdeauna de tine. De ce nu ma ajuti sa te uit, de ce nu ma eliberezi. Stiu ca de mine depinde totul dar chiar nu pot sa te uit. Acum imi este si mai dor, cu cat incerc sa fug mai tare de tine cu atat ma apropii mai mult. Ma doare dorul de tine si nu stiu ce sa fac cu durerea asta.Te vreau si stiu ca as fi fericita langa tine, dar poate ca nu as stii sa te fac fericit. Nici asta nu stiu, cum nu stiu ce sa fac pentru a te apropia de mine. Am avut ocazii dar nu am stiut sa le folosesc, sau poate nu a fost vorba despre asta. Poate ar fi trebuit sa faci si tu ceva dar nu ai facut. Nici macar nu stiu ce vrei de la mine, nici nu stiu cum ma vezi, sau daca ma vezi ca pe o femeie. Alerg catre tine doar cu gandul, apoi ma tem si bat in retragere. Am renuntat la tine si te-am readus in sufletul meu de mii de ori, sau poate doar am crezut ca am renuntat pentru ca nu cred ca ai plecat vreodata din inima mea. Te-ai conectat si deconectat la viata mea asa cum ne conectam si ne deconectam de la internet, de zeci de ori pe zi, cu o naturalete covarsitoare. Te alung in fiecare dimineata din gandul meu pentru ca seara sa te caut si sa adorm cu tine. De ce a trebuit sa reapari? Care este lectia pe care eu sau tu o avem de invatat, si de ce nu invatam mai repede?

Inca te mai caut

…si inca te mai astept, desi tu stii ca am renuntat. As fi vrut sa am puterea sa uit ca te-am cunoscut si sa uit ce am trait cu tine dar imi este imposibil. Afara miroase a tine, a nopti de vara, a povesti despre fosti si despre foste, a iluzii desarte ce, din pacate, nu dispar o data cu venirea diminetii. Nu stiu daca eu te-am investit cu tot ceea ce iubesc si admir la tine, nu stiu daca o relatie intre noi ar fi  supravietuit, habar nu am…dar stiu ca nu-mi da pace gandul sau poate speranta  ca “ceea ce s-a intamplat de doua ori se va intampla cu siguranta si a treia oara”.
Inca te caut in fiecare barbat pe care il intalnesc si in fiecare dintre cei, putini, carora le permit sa se apropie de mine. Cateva zile imi pare ca te-am uitat dar apoi imi reapari in minte mai viu ca niciodata si magia dispare.
Dar ma mai si gandesc ca poate am avut clipa mea, momentul meu de care nu am stiut sa profit, am fost rece, distanta, am calculat totul….asa cum sunt eu de ceva vreme…sunt produsul experientelor nu tocmai fericite pe care le-am trait. Poate ne-am intalnit prea devreme sau prea tarziu…macar daca te-ai insura sau ai deveni tata. Asa ar fi mult mai simplu, as inceta sa ma mai gandesc, as inceta sa te mai divinizez. Macar de-ai pleca, de-ai face orice sa nu mai fi atat de aproape…esti in capatul celalalt al orasului dar chiar si asa distanta este mult prea mica sa poata sterge amintirea ta. Bine, macar, ca nu-mi mai vizitezi visele. Desi sincera sa fiu preferam sa o mai faci, asa imi erai aproape macar atunci cand dormeam.

Astazi cred

Cred ca ne vom revedea desi nu stiu cat si daca imi doresc…pentru ca mi-e frica, recunosc. Desi amintirea fiecarei intalnire cu tine imi ajunge destul de mult, ma si doare la fel de mult. Recunosc te vreau, dar imi este teama, teama ca daca incepem va trebui sa si terminam, teama ca ne vom pierde stralucirea, teama ca se va sfarsi. Cred ca de asta mi-e cel mai teama, ca intr-o zi vom epuiza orice incercare si orice speranta (a mea), ca ne vom trece reciproc la experiente din trecut, ca vom trece unul pe langa celalalt si nu vom mai simti atractia pentru ca atunci totul va fi consumat, ca apelul de la tine nu-mi va mai inmuia picioarele si inima, ca ochii mei vor fi nevoiti sa traiasca fara speranta ca te vor revedea, mi-e teama sa nu irosim sansa pe care, poate, o avem.
De aceea prefer sa stau departe si sa visez, sa nu ma doara, sa nu ma gandesc si sa refuz sa ma trezesc. Pentru ca, poate,  nu voi mai adormi la loc….de tine inca mi-e dor si vrea sa ramana asa.